Sursa: https://www.123rf.com/

Dragă cititorule,

Chiar dacă nu știi cine suntem sau de ce ne aflăm aici, îți lansăm o provocare.

Ne dorim ca în ciuda fricii de necunoscut pe care o simți să îți asumi un risc. Până la urmă așa e viața – un șir nemărginit de momente în care ,,riști’’.

Ca să nu îți pompeze adrenalina prea tare prin vene, îți vom da niște detalii pentru ca tu, să poți duce provocarea, la bun sfârșit.

Sursa: https://greenbookblog.org

Primul pas este o invitație; pentru că ne dorim să împărtășim cu tine povestea #cevaDiferit.

Uitându-ne în jur, am încercat să înțelegem cum gândesc oamenii. Aceștia mereu ne-au fascinat prin istețimea, curajul și sentimentalismul de care au dat dovadă. Ne-am gândit că vom vedea o lume de oameni împliniți. Ce am văzut însă, ne-a frânt inima:

,,Unii le arătau prietenilor și familiei cât sunt de fericiți, însă de fiecare dată când erau singuri – plângeau. Se ascundeau în spatele unor măști din frica de a fi autentici. Alții, nu spuneau niciodată ce simt față de acea persoană specială, dar își fabricau imagini în minte. Ajungeau să aibă relații cu iluzia din mintea lor și nu cu oameni reali. Majoritatea își doreau să trăiască după propriile valori, dar se temeau că nu vor găsi niciodată un loc la care să îi spună ,,acasă’’. ”

După dezamăgirea pe care am simțit-o până în adâncul sufletului ne-am hotărât să aducem o schimbare. Astfel, am ajuns la concluzia că avem nevoie, de ceva diferit.

Primul pas pe care l-am făcut în această direcție a fost să creăm o platformă. Un spațiu de dialog pentru toți cei care își doresc să se exprime liber. Mai mult, platforma vine și ca răspuns la nevoile oamenilor de a avea mai multă educație în ceea ce privește relațiile sănătoase, viața emoțională, dar și atingerea propriului potențial. Nu în ultimul rând, noi credem într-o viziune echilibrată a vieții. Din dorința de a evita nenumăratele citate motivaționale, ne-am gândit să prezentăm și frustrări pe care lumea le-ar putea avea, oferind soluții la ele.

Sursa: https://www.governmentnews.com.au

Toate ideile pe care le propunem vor fi abordate în articole pentru publicul larg, dar și prin interviuri ale unor persoane care ne-au schimbat viața.

Din păcate, nu putem face ceea ce ne-am propus fără tine, dragă cititorule. Din acest motiv, îți lansăm provocarea de a ne însoți în noua noastră călătorie, reflectând la lumea ta interioară cu fiecare articol pe care îl citești sau interviu pe care îl vizionezi.

Ne poți trimite mesajele și sugestiile tale cu ajutorul formularului de la secțiunea contact.

Sperăm că vom putea evolua împreună, scriind povestea #cevaDiferit.

Bine ai venit!

Cu drag,
Echipa #cevaDiferit

Posted in

2 răspunsuri la „Bun venit!”

  1. Avatarul lui Catinca
    Catinca

    Bravo! Felicitări pentru initiativa!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Avatarul lui Mădălina Dan
      Mădălina Dan

      Mulțumim foarte mult! ❤

      Apreciază

Lasă un comentariu