#CevaDiferit

25.02.2020

Încep să cred că nu e o idee bună să mă lupt cu sentimentele, se vor lupta și ele cu mine. Poate e timpul să mă deschid și să le accept. Să accept că am iubit și am pierdut. M-am simțit abandonată, singură și tristă. Mi-a fost super greu să procesez totul și am înăbușit rănile în mine. Mi-am pus cioburi de sticlă în inimă și am uitat să le mai scot. Le-am lăsat acolo. Un ciob pentru fiecare băiat pe care l-am iubit. Nu mi-am dat seama că dacă le-aș scoate să le pictez, ar putea trece lumina prin ele – să am un curcubeu. Cel mai bine, aș face vitralii. Iubesc vitraliile. Sunt așa de frumoase. La fel este și durerea mea, atunci când aleg să o explorez. Mereu am crezut că vitraliile arată renaștere, putere și artă în cea mai pură formă. De ce? Arta vine din lumină și cioburi, nimic altceva.

Deci, am cioburi în inimă? Da. Aș putea, totuși, să clădesc ceva frumos cu ele. Sper să faci și tu la fel.

Cu mare drag,

Mădă ❤