
De câte ori faci un puzzle? Te joci cu pionii? Îți amintești de momentele în care erai copil?
Destul de rar sau aproape niciodată. Eu, cel puțin, așa fac.
De curând, însă, am avut chef de o excursie. Din păcate, cu această pandemie, nu am reușit să călătoresc prea departe. Drept dovadă, m-am adaptat – am făcut descoperiri în propria casă.
Am scos dintr-un dulap câteva albume cu amintiri uitate. Le-am răsfoit încântată. Un copil artist. Iubitor de capre și apropiat de oamenii din jur. În acest mod m-aș descrie privind fotografiile.

Următoarea destinație a fost vechiul casetofon. L-am întrebat pe tata dacă mai merge. A zis că „DA!”. Mi l-a luat din debara și am petrecut o după amiază întreagă ascultând povești despre Pinocchio, Făt-Frumos Fiul Iepei și melodii de Mădălina Manole. Am fost fascinată de felul în care zgomotele mă transpuneau în copilăria demult trecută, deși tot ce făceam era să privesc o mașinăria veche și plină de praf.


Nu m-am oprit aici. Am mers mai departe, explorând jocurile vechi pe care le uitasem – cele cu personaje precum Mario, Barbie și Mickey Mouse. A adus tata din pivniță un aparat vechi cu casete. M-am simțit din nou copilul de altădată – speriat de lupta cu cei răi, contrariat de noua tehnologie, inspirat să fie un erou neînfricat.
La fel a fost și cu desenele din copilărie. Mereu mi-am dorit să fiu erou atunci când mă uitam la Spider-Man, Omul de Oțel, Spioanele, WITCH, Prințesa Tenko și Inspectorul Gadget. Cu ajutorul unor prieteni buni, am vizionat câteva începuturi vechi din desene și am reușit să devin ce îmi doream.

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să citesc povești vechi. Îți las aici o poză cu câteva dintre ele.

Într-o altă zi, am făcut puzzle și m-am jucat cu pionii cu sora mea. A fost din nou o experiență memorabilă.
Când m-am plictisit, am mers puțin prin bucătărie și am ajutat-o pe mama să facă niște cozonaci.
Poți găsi lucruri faine de făcut în casă? Eu spun că da. Îți las și ție tema aceasta de gândire. Sunt convinsă că vei găsi răspunsurile care te inspiră, fix acolo unde te aștepți mai puțin.
Cine știe? Poate te aventurezi și tu la o călătorie – prin casă. 😉
Cu mare drag,
Mădă ❤
Notă*: Dacă acest articol te-a mișcat,
Dă-l mai departe,
Să fie și altul inspirat!

Lasă un comentariu