#CevaDiferit

Următoarea filă de jurnal este despre o experiență personală legată de iertare, despre drumul pe care l-am parcurs de la ură și furie intensă până la iertarea și înțelegerea perspectivei celuilalt. Sper să vă ajute să vă deschideți inima către oameni, chiar și atunci când pare imposibil. 

Totul a început într-o după masă când dansam prin casă pentru a mă relaxa. Ascultând muzică, mi-a apărut deodată pe ecranul telefonului un mesaj de la o persoană din trecutul meu care mă rănise profund deoarece mă mințise, o înșelase pe una dintre cele mai bune prietene ale mele, fusese insensibil și crud la adresa suferinței prietenelor mele, dar și la adresa suferinței mele și după toate acestea, mă și ignorase total atunci când am încercat să am o discuție matură și responsabilă legată de cele întâmplate între noi. Deși l-am iubit enorm și mi-a frânt inima în mii de bucăți, atât mie cât și altor persoane din fostul grup de prieteni, nu am văzut din partea lui vreo asumare referitoare la lucrurile întâmplate.

Datorită acestor motive, acum 3 ani, am luat decizia de a merge la terapie, susținând sus și tare că nu îmi mai doresc vreodată să mai am vreo legătură cu această persoană, nici măcar să o văd în față ochilor mei. În acel moment, simțeam cele mai profunde sentimente de ură, dispreț și furie pe care le avusesem vreodată. Pe parcurs, am înțeles, însă, că mă transformam eu însumi într-un agresor și că răneam cu bună știință acest om pentru că nu voiam să îi înțeleg punctul de vedere sau să îmi deschid inima în speranța de a simți măcar o mică urmă de compasiune și empatie. Drumul a fost unul lung, cam aproape 3 ani de terapie, dar în final, am înțeles că aveam viziuni diferite și că până la urmă oamenii ne rănesc atunci când ei înșiși suferă.

Întorcându-ne la momentul prezent, mesajul primit de mine suna în felul următor:,, Îți scriu pentru a-mi cere iertare pentru modul în care m-am comportat cu tine în trecut. Nu am fost sincer cu tine – eu nu mi-am dorit o relație sau o prietenie, ci pur și simplu am vrut să îmi demonstrez mie ceva. Îmi pare rău că din aroganța și nepăsarea mea te-am rănit pe tine. Știu că e un pic cam târziu pentru asta, dar îmi pare sincer rău. You are a very good and genuine person. Wish you all the best.”

Inițial, nu am știut cum să răspund la acest mesaj. M-a atins profund pentru că eu muncisem enorm la mine după lucrurile negative întâmplate – am muncit să merg la terapie, să iert, să aplic tot ce învăț, să am relații mai autentice și mai bune cu oamenii – iar din acest motiv nu simțeam nevoia să schimb nimic legat de trecut. Mi s-a părut că fiecare lucru negativ a contribuit la cea mai bună versiune a mea.

Totuși, mesajul mi-a deschis încă o dată inima. Persoana aceasta pe care o urâsem atât de mult, încât în 5 luni de terapie tot ce mi-am dorit a fost să nu mai existe, să nu o mai văd vreodată, să dispară de pe fața planetei, mi-a arătat încă o dată ce înseamnă empatia față de un om. Deși m-a rănit enorm și am susținut luni de zile că nu o să-l pot ierta vreodată, astăzi, după ani de zile, versiunea mea mai dezvoltată personal, a realizat că eram mai asemănători decât crezusem inițial.

Am înțeles că suntem cu toții oameni până la urmă și că oamenii fac greșeli. Așa că după o zi întreagă de procesări și întrebări despre cum să răspund, am făcut 3 înregistrări în care am spus tot ce simt – cât de mult l-am iubit, faptul că vinovăția pe care o simte este o călătorie cu el însuși și că eram mândră de faptul că a evoluat și că merită să își ofere mai multă compasiune și empatie pentru lucrurile prin care a trecut. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat m-a făcut să fiu cine sunt azi și nu regretam nimic. I-am transmis că îl iertasem de mult timp, fiindcă am înțeles că era rănit în perioada respectivă și că a făcut tot ce a putut atunci. Știam cum este să rănești oameni din rănile tale, iar adânc în sufletul meu am considerat că diferența dintre noi doi era pur și simplu de un grad – eu fiind mai mult umblată pe la terapie și workshopuri de dezvoltare personală. 

Nu l-am dat afară din inima mea, nu l-am judecat, nu l-am atacat. Da, mă durea faptul că experiența mea se modifica puțin datorită noii informații, dar aceasta era acum partea și munca mea. Trecutul oricum nu mai putea fi schimbat și tot ce mai aveam era prezentul. Față de el nu simțeam ură. Nu simțeam furie. Simțeam pace, fiindcă știam că în sfârșit ajunsese într-un loc din care avea să evolueze frumos, deoarece era responsabil de propriile sale acțiuni. Mi s-a deschis inima în acel moment inima și am putut să conțin în interiorul meu sentimente de bunătate față de o persoană care mă rănise profund.

Am învățat că încă iubesc oamenii și că nu pot renunța la a vedea tot ce e mai bun în ei fiindcă în fiecare se ascunde o mină de diamante și infinit de multă bunătate, dar e nevoie să fie cineva acolo să o vadă. De aceea fac ceea ce fac – fiindcă sunt mulți oameni în viața mea care au văzut tot ce a fost mai bun și mai frumos în mine chiar și când am greșit, iar în acest mod am învățat eu că iubirea este necondiționată și că nu renunți la un om atunci când greșește, mai ales dacă îl iubești cu adevărat. Dimpotrivă, îi dai șansa să evolueze, îl ierți și înveți să faci ceva diferit, chiar și dacă primul impuls este să scoți oamenii din inima ta atunci când te rănesc.

Când ai curajul să le vezi povestea de viață, să îi asculți mai mult, să stai cu ei de vorbă, realizezi că pe cât suntem de diferiți, pe atât suntem de asemănători unii cu ceilalți. Cred că era un citat mai vechi care spunea așa – ,,e ușor să te urăsc dacă nu te cunosc, dar dacă mă uit în ochii tăi și îți văd durerea, nu prea pot.”

Lecția pe care eu am învățat-o din această experiență a fost faptul că atunci când iubim oamenii și vedem tot ce este mai bun în ei s-ar putea să vadă același lucru, iar noi să ajungem să simțim pace față de propria persoană pentru că nu am dat pe cineva afară din inima noastră, chiar și atunci când puteam să o facem. În plus, e un lucru minunat când simțim pace cu propria persoană nu ca să demonstrăm ceva, nu pentru statistici pe un blog sau ca să strigăm cu un megafon să audă toată lumea, ci pentru că ne respectăm valorile și ne trăim viața într-un mod autentic. Am simțit pace în camera mea, fără să știe nimeni prin ce trec sau ce simt și sincer, a fost o experiență care m-a schimbat profund. 

Aceasta a fost experiența mea cu iertarea, iubirea, pacea și trecutul. Dacă inspiră pe cineva feel free to share, a fost pur și simplu din inimă.

Cu mare drag,

Mădălina Dan 

Susține Mișcarea Ceva Diferit! 

Dacă acest articol te-a mișcat,

Dă-l mai departe,

Să fie și altul ajutat!