#CevaDiferit

Dacă ești ca majoritatea dintre noi, atunci gândul că ai putea să îi dezamăgești pe ceilalți s-ar putea să te sperie destul de tare. Din acest motiv, poți ajunge să le faci altora pe plac, să eviți să îți pui părerea și chiar să rămâi în relații care pe termen lung sunt nepotrivite pentru tine. 

Și cred că mulți dintre noi ne regăsim în această situație – în care fricile ne copleșesc și rămânem în relații toxice, chiar dacă rațional știm că ar fi mai bine dacă le-am încheia. 

Spunem ,,da’’ în loc să spunem nu. De fapt, la noi cuvântul ,,nu’’ nici nu prea există în vocabular pentru că dacă o persoană ne cere ceva, mintea noastră formulează un ,,da’’ automat. Nu știm să setăm limite și vrem să le facem tuturor pe plac. Vrem să fim iubiți, apreciați, destul de buni, astfel încât nimeni niciodată să nu ne poată critica, respinge sau să ne vadă imperfecțiunile. 

Am stat să mă gândesc destul de mult timp în această perioadă la motivul pentru care facem acest lucru. La motivul pentru care eu fac acest lucru. De ce mă pun pe mine în situații care mă rănesc? De ce le spun altora ,,da’’ tare și răspicat chiar și atunci când răspunsul este ,,nu”? De ce evit să spun ce gândesc în 90% din cazuri de frica să nu îi supăr pe ceilalți? De ce nu îmi ascult vocea interioară și valorile atunci când e nevoie să o fac? 

Reflectând mereu la întrebarea ,,de ce’’, scriind și observând alți oameni, am realizat că aș fi preferat mai degrabă să mă rănesc pe mine decât să îi dezamăgesc pe cei din jurul meu. Iar povestea pe care mi-o ziceam constant era legată de ideea conform căreia nu sunt o prietenă suficient de bună dacă nu îi ajut pe alții 24/7. Astfel, le făceam mereu celorlalți pe plac. Fiecare persoană din viața mea trebuia să fie mulțumită sau, cel puțin, fiecare persoană înafară de mine. 

La un moment dat, însă, a devenit atât de obositor, încât am realizat că e nevoie să învăț să le spun ,,nu’’ oamenilor. Astfel, am început încet să îmi iau timp pentru mine, să fac pauze mai dese și să accept că oricât de mult te-ai da peste cap nu vei putea mulțumi niciodată chiar pe toată lumea.

Întotdeauna se va găsi ceva cu care x sau y să nu rezoneze indiferent cât de bun ai fi și cred că e mai bine să înveți când să accepți că nu ești pentru toată lumea, fiindcă până la urmă nici măcar tu nu rezonezi chiar cu toată lumea. Așa că, acum învăț să găsesc un echilibru între a ține cont de părerea celorlalți atunci când e nevoie, a integra un feedback, dar și a rămâne autentică și sinceră cu cea mai importantă parte din mine. Plus, pe parcursul timpului, am mai învățat un lucru important – să mă accept și să mă iubesc pe mine necondiționat. Să îmi văd greșelile și să le admit. Să nu mai fug de ele. Pentru că da, la fel ca orice persoană din lume, am făcut și eu greșeli în viața mea. La fel ca oricine altcineva am rănit și am fost rănită. Am respins și am fost respinsă. Am pierdut și am câștigat multe, dar nu îmi pare rău.

Cred că toți suntem unde suntem azi datorită greșelilor, lecțiilor, deciziilor mai bune sau mai proaste care ne-au adus aici. Nu suntem versiunea de azi pentru că au mers lucrurile perfect 24/7 și ne-am trezit în fiecare dimineață cu chef de mers la muncă, am stat în cele mai perfecte și dezvoltate personal relații și am avut doar succese pe bandă rulantă în toată viața. Eu cel puțin nu am fost așa și sunt sigură că nici tu. Am avut zile mai bune și mai proaste. Am pierdut prietenii pe parcursul drumului. Am rănit și dezamăgit oameni pe care nu mi-aș fi dorit să îi dezamăgesc vreodată. Am fost la terapie și am avut probleme cu furia. Nu am fost destul de empatică sau uneori am fost prea empatică. Am oferit mai mult decât am primit și am făcut crize de gelozie pentru relații care erau evident toxice pentru mine. Să nu mai menționez, că am fost îngrozită să fiu vulnerabilă cu cei din jurul meu atât de mult încât mi-a venit să mă ascund majoritatea vieții mele sub un cearșaf și să nu mai ies de acolo, vreodată.

Și sunt sigură că la fel ca și mine, mai sunt mulți. Mulți care ne temem că nu suntem destul de buni, de minunați, de perfecți să ne spunem părerea. Mulți care nu ne putem ridica la nu știu ce standarde de perfecțiune pe care o societate speriată de tot ce înseamnă vulnerabilitate le-a sădit în noi. Și deși îmi doream atât de mult să fiu perfectă încât aș fi murit încercând, acum am o aspirație nouă – pentru mine, pentru blog, pentru videouri făcute pe Youtube și pentru relațiile cu cei din jurul meu. Am aspirația să fac lucrurile mai umane, mai imperfecte, mai autentice și mult mai în concordanță cu valorile din interiorul meu. Și nu pentru ceilalți, ci pentru că mi-am promis mie asta. Mi-am promis că e nevoie să fiu eu în primul rând mai vulnerabilă, mai sinceră, mai autentică și mai deschisă spre ceva nou. Mi-am promis că o să risc mai mult și că o să greșesc și mai mult, dar o să învăț din asta. Și chiar și dacă eșuez, măcar am avut curajul să încerc. Și mi-am promis că nu e nevoie să fiu ,,perfectă’’ ci doar îndeajuns de bună pentru a scrie ceea ce simt… sau a spune asta. Și da, poate că nu o să fie imaginea perfectă pe care alții o așteaptă de la mine, dar dacă trăiesc cu frica de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, ajung doar să mă dezamăgesc pe mine în final. Așa că tot ce pot să zic e că mi-am dat seama cât de important e să fii umană, să îți dai voie să greșești, să fii la început, să nu le știi pe toate și să ai curajul să înveți ceva nou.

Așa că da, articolele și conținutul postat va fi mai personal, va fi mai vulnerabil și va fi mai creativ și out of the box pentru că așa sunt eu. Și nu îmi doresc să portretizez o imagine perfectă care nu ajută pe nimeni, ci una umană, vulnerabilă și sper eu, îndeajuns de bună.

Semnat,

Mădălina Dan

Susține Mișcarea Ceva Diferit!

Dacă acest articol te-a mișcat,

Dă-l mai departe,

Să fie și altul ajutat!