#CevaDiferit

Povești ale liceanului de ieri și de azi

Zilele acestea m-am bucurat nespus. Deși am fost destul de răcită și am stat 3 zile în concediu medical, m-am bucurat pentru că s-a lansat cartea ,,Povești ale liceanului de ieri și de azi.” Acest volum comemorează 100 de ani de la înființarea liceului la care am învățat timp de 4 ani – ,,Colegiul Național Mircea Eliade, Sighișoara.” Sunt extrem de fericită deoarece pot spune că am contribuit și eu la o mică parte din această carte cu un eseu reflexiv legat de perioada liceului. Mai mult decât atât, coperta și toate ilustrațiile au fost realizate de una dintre prietenele mele cele mai bune, o artistă desăvârșită care mereu mă inspiră să scriu – Andreea Nițu. Deși volumul nu se poate comercializa sau cumpăra, fiind doar un proiect de suflet coordonat de doamnele profesoare Carmen Dușmănescu și Fodor  Gyöngyi, am decis să îmi public eseul și pe acest blog pentru a-i invita și pe alții să reflecteze la perioada liceului, la trăirile și sentimentele lor, la profesori și la cine au devenit nu în ciuda, ci datorită unor evenimente trăite în liceu. Acestea fiind zise, vă invit să citiți experiența mea.

Perioada liceului – o lecție despre prietenie

Perioada liceului. O perioadă puternic încărcată emoțional. O perioadă în care fiorii adolescenței își fac simțită prezența din plin. Primele iubiri. Primele despărțiri. Primele riscuri. Primele încercări de a decide cine vrem să fim în viață. Primii pași într-o clădire nouă, pe care nu o cunoșteam prea bine, clădirea ,,Colegiului Național Mircea Eliade’’. O instituție de prestigiu care poartă numele unei personalități de renume din cultura românească – Mircea Eliade. O personalitate care m-a marcat și pe mine profund pe parcursul celor 4 ani de liceu. Scriitor, filosof, unul dintre cei mai mari antropologi români, Mircea Eliade, a reușit să îmi atingă mereu inima prin romanele sale poetice. Probabil că zeci de alte generații au simțit același lucru. 

Îmi amintesc o nouă uniformă în carouri albastre. Fețe noi și o sală de clasă mult prea spațioasă. Doamna dirigintă, Parchirie Camelia, care ne zâmbea tuturor și ne povățuia la început de an să fim mai buni, mai blânzi, mai prietenoși unii cu ceilalți. Nu cunoșteam pe nimeni, dar mi-am făcut prieteni repede. În clasa a IX-a, totuși, nu aveam de unde să știu ce urma să însemne liceul pentru mine. Acum, uitându-mă retrospectiv, pot spune că acea perioadă din viața mea a pus bazele a cine urma să devin. Consider că perioada liceului, cu tot ce m-a învățat ea, a fost rampa de pornire care mi-a arătat că cel mai de preț lucru în viață sunt oamenii din jurul tău, momentele petrecute cu ei și lecțiile pe care le înveți pe parcurs. În decursul celor 4 ani de liceu am trăit multe experiențe. Nu voi reuși să le cuprind în acest eseu pe toate, dar le voi menționa, sper eu, pe cele mai importante.

În primul rând, pe plan academic, am fost mereu inspirată de profesorii mei față de care port întotdeauna în suflet enorm de multă stimă și respect. Nu o să îmi ajungă cuvintele să le mulțumesc vreodată pentru impactul pozitiv pe care l-au avut asupra mea și a viitorului meu. Datorită prezentărilor realizate la orele de engleză, am reușit să îmi depășesc frica de a vorbi în public și să îmi exprim opiniile într-un mod bine argumentat. De asemenea, toate traducerile, exercițiile de gramatică, cărțile citite în urma orele de engleză m-au inspirat constant să iubesc această limbă. Drept dovadă, în momentul prezent, lucrez la o școală cu predare în limba engleză, dar sunt și profesoră de engleză în cadrul unei alte firme. Pe acestă cale doresc să le mulțumesc doamnelor profesoare Gavrilă Cristina și Laurențiu Dana pentru implicare, dedicare și efortul pe care l-au depus pentru a mă ajuta atât pe mine cât și pe colegii mei să ne îmbunătățim utilizarea limbii engleze.  De asemenea, orele de limbă și literatură română au fost o reală inspirație pe perioada liceului. Am savurat fiecare roman, nuvelă, povestire sau poezie cu o curiozitate aparte. M-am lăsat inspirată de personajele pe care le-am regăsit acolo, de poveștile și perspectivele lor. Am fost mișcată de discuțiile și dezbaterile de la orele de română, de textele argumentative în care mereu ne puteam exprima părerile și să ne deschidem sufletul. De asemenea m-am bucurat să regăsesc în liceu puterea cuvintelor și darul de a scrie, de a mișca sufletele oamenilor prin participarea la concursuri de creație literară. Pe această cale țin să îi mulțumesc doamnei profesoare Costea Camelia care m-a inspirat și m-a îndrumat constant spre arta scrisului, a poeziei și a literaturii, preocupări pe care le am și în prezent. Mai mult, m-am bucurat de orele de literatură universală care mi-au extins orizonturile spre alte culturi și perspective la care nu m-aș fi gândit vreodată. M-am bucurat să citesc ,,Faust’’, un roman celebru scris de Goethe, precum și ,,Maestrul și Margareta’’ scris de Mihail Bulgakov. M-au impresionat deosebit de mult aceste romane, precum și ideea pactului faustic. Astfel, țin să îi mulțumesc pentru inspirație, dedicare și profesionalism doamnei profesoare Cordoș Alina. De asemenea, țin să îi mulțumesc și doamnei diriginte Parchirie Camelia care m-a îndrumat constant, atât pe mine, cât și pe colegii mei, pe parcursul celor 4 ani de studiu și care a fost ca o mamă pentru noi, încercând să ne învețe mereu cum să fim mai puternici sau mai înțelegători și înțelepți, după caz. 

Orele de psihologie, de logică, de filosofie, m-au ghidat în alegerea carierei mele ulterioare și anume meseria de psiholog pe care o practic și în prezent. Astfel, îi mulțumesc doamnei profesoare Rusu Lucia pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a pătrunde, pentru prima dată, tainle psihologiei. Mi-au rămas întipărite în minte și discuțiile de la orele de geografie, biologie, religie, dirigenție și filmele artistice sau proiectele realizate la orele de muzică. Le mulțumesc tuturor profeosorilor care și-au pus amprenta asupra mea și care m-au inspirat să cred că pot mai mult, să visez, să nu renunț. 

Deși am un suflet de artistă și am terminat profilul umanist, am învățat mereu să îmi păstrez realismul de la domnul profesor de fizică, Deac Viorel, domnul profesor de chimie, Tomuleț Marius și doamna profesoară de matematică Lupșor Maria. M-am bucurat să depun un efort suplimentar pentru a progresa la materiile predate de ei, precum și să îmi demonstrez, în primul rând mie, că pot mai mult decât cred că pot, atât pe plan academic, cât și în pe plan personal. 

Orele de istorie ale domnului Gavrilă Gheorghe m-au inspirat să văd viața precum o poveste, să învăț lecții valoaroase din diferite perioade istorice, să pun preț pe trecut, dar și să iau uneori evenimentele mai puțin în serios, să glumesc atunci când este necesar. Tututor profesorilor acestui colegiu care m-au format și ghidat pe parcursul celor 4 ani de studiu le sunt profund îndatorată pentru eforturile depuse, cuvintele care mi-au atins inima și perseverența, dedicarea de a mă face să fiu astăzi un om mai bun, mai sincer, mai empatic.

Dincolo de planul academic, am trăit și numeroase experiențe pe plan personal care m-au marcat fără doar și poate. Primii fiori ai iubirii. Primele priviri aruncate pe coridor. Prima mea relație. Primele decepții în dragoste. Toate trăite cu o inocență de licean care avea să îmi lipsească mai târziu. Acea inocență care voia să vadă doar bunătatea din lume, care voia să creadă ca iubirea schimbă totul, că iubirea schimbă oameni. Am descoperit că iubirea mea a schimbat un om, m-a schimbat, în primul rând pe mine. 

Durerea, suferința și depresia m-au făcut să scriu mai profund decât aș fi putut să o fac vreodată. Iubirea pe care am simțit-o, uitându-mă an de an cum nu sunt eu cea aleasă, cea valorizată, cea mai importantă, m-a făcut să apreciez poveștile de viață ale altor oameni. Să le înțeleg perspectivele. Să îmi doresc să îi ajut. Și, în final, iubirea mea, de prea multe ori lipsită de reciprocitate, m-a inspirat să iert, să fiu un om mai bun și mai blând. 

În liceu, am înțeles ce înseamnă cu adevărat prietenia, o lecție pe care am învățat-o de la un om mai realist ca mine, care putea să vadă ceea ce eu nu puteam să văd în perioada respectivă. Mi-am permis să îl numesc ,,cel mai bun prieten’’ pe vremea liceului pentru că m-a învățat să iert, să sper, să lupt pentru ceea ce îmi doresc, să fiu empatică, să cred în oameni, să visez să devin psiholog. Și îi mulțumesc, deși m-a rănit. Îi mulțumesc pentru că mi-a arătat ce înseamnă să fii un prieten. Un prieten nu e un om perfect. Un prieten e un om cu calități și defecte, care admite când greșește și care mereu încearcă să evolueze. 

Până la urmă, unele iubiri e mai bine să rămână neîndeplinite ca să învățăm lecțiile din ele și anume – ce înseamnă să fii un prieten, un prieten mai bun.

Aș zice că este timpul să mă opresc aici, dar simt că e nevoie de o concluzie mai generală. 

În concluzie, liceul e o perioadă a vieții care merită savurată din plin (ca o prăjitură), cu bune și cu rele, cu lecții de viață și cu iubiri neîndeplinite. Dar și cu bucurii, cu zâmbete, cu emoție în inimă. Fiecare cred că poate decide ce a însemnat perioada liceului pentru el. Eu pot spune doar că mi-a dat aripi să zbor și să mă înalț deasupra cerului. Să păstrez în inimă mult respect și deosebită considerație pentru toți profesorii mei. Să lupt pentru visul meu de a fi psiholog. Să fiu acolo pentru oameni. Dar și să accept că, deși unele persoane nu vor putea fi de fiecare dată acolo pentru mine, să învăț, în timp, să le iert greșelile și să îi numesc cei mai buni prieteni.

Pune și tu în practică!

Sunt convinsă că perioada liceului e diferită pentru fiecare dintre noi. Deși aceasta a fost experiența mea, te încurajez acum să te gândești la tine și să îți adresezi următoarele întrebări:

• Care ar fi primele lucruri care îți vin în minte când te gândești la perioade liceului?
• Sunt aceste experiențe plăcute sau neplăcute?
• Care au fost emoțiile pe care le-ai simțit cel mai des?
• Cum te-au format anii de liceu? Care sunt lecțiile cu care rămâi în urma experiențelor tale?
• Cum poți fi recunoscător pentru cele trăite? Ce fel de persoană ai devenit datorită acelor experiențe?

Consider că fiecare perspectivă e valoroasă în felul ei, chiar și dacă e diferită de a mea. Caută răspunsurile pentru tine. Oferă recunoștință fiecărei experiențe și fă pace cu trecutul tău dacă simți că încă mai ai nevoie de acest lucru.

Cu mare drag,

Psiholog Mădălina Dan ❤