#CevaDiferit

Disclaimer

Mi-am dorit mult să scriu un articol despre relații toxice, dar până acum nu am avut timpul necesar să mă ocup în detaliu de acest aspect. Ei bine, se pare că lucrurile s-au așezat încet, încet și am găsit un colțișor pentru mine unde să scriu liniștită. Înainte să încep, vreau să menționez că nu îmi plac etichetele precum ,,agresor”, ,,persoană toxică”, ,,abuzator”, etc. Consider că în fiecare relație pe care o numim ,,toxică” sau ,,disfuncțională” există o responsabilitate împărtășită. Ambele persoane au răni nevindecate și ambele persoane suferă. De asemenea, ambele persoane pot fi victime și abuzatori în momente diferite ale relației. Eu cred că fiecare om are calități și defecte și e pe drumul lui. Din acest motiv, când suntem în perioade diferite ale vieții, cu unele persoane ne suprapunem mai mult sau mai puțin, ajungem să fim răniți sau neînțeleși, iar o relație care a fost bună poate deveni, în timp, toxică pentru tine. Cu toții trecem prin schimbări, iar când valorile și viziunile comune nu se mai suprapun, este uneori foarte greu să continui.

Despre abandon de sine, abuz emoțional și liberă exprimare

Introducere

Articolul acesta vine pe fondul a ceea ce am trăit și realizat eu despre relații. Descrie o experiență personală și nu are ca scop să blameze, atace, desconsidere sau invalideze o altă persoană. Este axat pe trăirile, gândurile și reflecțiile mele care consider că pot fi utile pentru cineva care trece printr-o experiență similară.

Acestea fiind spuse, sper ca această filă de jurnal să te inspire să recunoști din exterior anumiți factori care pot duce la abandon de sine, dar și să găsești puterea să te alegi pe tine, oricât de greu ar fi. Nu ești niciodată singur, iar ceea ce ai de spus contează. Să nu uiți niciodată asta!

Cum am ajuns să mă pierd pe mine într-o relație

În ultimul timp, am început să fiu tot mai autentică, să mă iubesc mai mult, să mă exprim exact așa cum îmi doresc. Odată cu această schimbare, au început să se cearnă oamenii din viața mea și chiar mă bucur. Am remarcat cine are tendințe ridicate de control, judecă excesiv, arată fixism, nu poate integra perspective diferite sau este incapabil să aibă respect și empatie față de drumul fiecăruia. Și cred că e o lecție pentru orice om aici – autenticitatea, libera exprimare și a le face pe plac celorlalți nu merg mână în mână. Totul ține de asumare și de cine vrei să fii. Ei bine, eu vreau să fiu un om sincer și autentic și cu cât mă iubesc mai mult, cu atât descopăr care sunt persoanele care merită cu adevărat un loc în viața mea. 

Toate aceste idei s-au cristalizat când am terminat o relație foarte toxică pentru mine. Nu consider că persoana era toxică în sine, are multe calități, dar cred că în raport cu mine anumite comportamente au fost problematice. Urmează să explic ce am trăit, uitându-mă și reflectând în spate cu viziunea de azi, o viziune mai sănătoasă emoțional. 

Când am început relația respectivă, nu mă valorizam suficient. Consideram că vocea mea nu contează, că ce am de zis este irelevant și că e în regulă să se vorbească oricum cu mine. A face pe plac cuiva mi se părea ceva normal. Să caut mereu înțelegere și să ofer empatie necondiționat consideram că este un lucru de apreciat. Și cred că aceasta e rețeta pentru dezastru, fiindcă pe parcursul anilor relația respectivă a fost foarte toxică pentru mine.

Mi-a rupt din stima și încrederea în sine bucată cu bucată. Am simțit că sunt redusă la tăcere, că nu am dreptul să mă exprim. Dacă aveam o nevoie sau o cerință, mereu aveam impresia că era o problemă cu mine. Dacă spuneam ce simt, eram considerată ,,prea sensibilă”. Când ceream asumare și schimbarea unor comportamente care pe mine mă deranjează, se întâmpla doar temporar ca să se revină ulterior la aceleași tipare problematice. Simțeam că investesc timp și energie mai mult decât primesc… și pe lângă toate acestea, erau multe momente în care mă simțeam descurajată sau blamată atunci când încercam să îmi urmez pasiunile.

Majoritatea lucrurilor pe care le gândeam, spuneam și scriam era nevoie să fie într-un anumit fel raportate la standardele și viziunile persoanei respective, deci eu nu aveam cu adevărat un cuvânt de spus; iar conversațiile, trebuiau să se învârtă în jurul problemelor, trăirilor, viziunilor acelei persoane. Pentru mine a fost un sacrificiu constant să păstrez această persoană în viața mea… și sincer, am înțeles de ce am făcut-o. Credeam mereu că empatia, compasiunea și înțelegerea o să treacă de rigiditățile existente și o să ne putem înțelege. Am fost prea mult timp salvatorul și terapeutul acestui om și am crezut că îl pot face să fie mai bun. Doar voi găsi calea potrivită să schimb situația. Îmi dau seama, retrospectiv, că a încerca să schimbi pe cineva care nu consideră că are o problemă, nu este o idee înțeleaptă.

Am realizat, mai târziu, că autosacrificiul nu este ceva ce merită promovat. Iubirea de sine și autenticitatea m-au făcut să spun deschis ce simt, moment în care, din nou, am observat că mi se cere să am empatie. Era firesc, doar în acest mod mă comportasem mereu. Totuși, faptul că eram rănită de acțiunile persoanei respective nu părea să conteze, eu era necesar întotdeauna să înțeleg, să iert, să ofer, dar să primesc minim de efort în schimb. Am resimțit mai degrabă situația drept datoria mea de a oferi empatie și a găsi scuze încă o dată, chiar dacă eram copleșită de durere. Așa că am întrerupt legătura. Mi s-a părut o decizie responsabilă și asumată. Mai ales că durerea mă copleșea și aveam nevoie să fiu înțeleasă.

Ulterior am aflat, din alte surse, că mi s-au ascuns informații, nu s-a discutat transparent cu mine pe parcursul relației, am fost de mai multe ori criticată și jignită în conversații cu alți oameni. A fost un moment trist, dar am acceptat situația. Nu puteam să schimb singură mentalitatea unui om care nu mă înțelegea.

Nu am discutat cu nume și prenume și nici nu mă interesează acest aspect. Ce mă interesează pe mine este să subliniez că nu e în regulă să simți, în nici nu tip de relație, că rupi bucăți din tine ca să faci pe plac cuiva. Dacă ți se cere să nu te exprimi, să nu spui ce simți, să fii mai puțin sau să fii redus la tăcere doar pentru că celălalt nu poate accepta cine ești tu, consider acel comportament unul abuziv.

Nu cred că e în regulă să devii umbra cuiva și doar să exiști în timp ce simți că mori pe dinăuntru. Dacă încerci să ai discuții constructive și te simți constant blamat și atacat pentru orice nevoie firească, atunci probabil că ai răspunsul legat de cât de dispusă e persoana să se schimbe. Pe lângă acest lucru, vreau să subliniez că nevoile și sentimentele tale nu sunt greșite dacă altcineva nu ți le poate îndeplini. Felul în care refuză să ți le îndeplinească poate fi prin a comunica frumos și asertiv ce simte (inclusiv refuzul respectiv) sau prin a fi abuziv și a te blama tot pe tine pentru că ai acele nevoi și dorințe. În al doilea caz, poți ajunge să crezi că ceea ce vrei și simți nu este legitim și că tot tu ești problema în final. Cred că eu așa am simțit foarte mult timp, din acest motiv nu m-am exprimat.

În timp, m-am îndepărtat pentru că am realizat cât de mult mă abandonasem pe mine. Cât de mult am făcut pe plac și cât de mult m-am simțit controlată să trăiesc după cum îmi cerea acea persoană. . Am conștientizat că nu era în regulă, dar nu îi puteam da un nume. Acum îi pot spune abuz emoțional și verbal. Și da, nu mă tem de termeni pentru că așa consider eu că a fost. Oricine zice că ești prea sensibil sau că ai prea multe nevoi, poate că e doar incapabil să le îndeplinească. Nu ești neapărat tu problema. Și dacă ești făcut să te simți constant ca o problemă, atunci cel mai probabil este un semn de abuz emoțional. Nu consider că este sănătos să menții relații cu oameni care te fac să te simți judecat, atacat sau greșit în mod constant. Acest lucru înseamnă că încearcă mereu să te schimbe și nu te pot accepta așa cum ești.

După ani de terapie, am ajuns să realizez că eu nu sunt problema. Nevoile și dorințele mele rămân valide chiar și dacă celălalt nu mi le poate îndeplini. De asemenea, am dreptul să caut persoane care îmi pot fi alături în loc să persist în a face o persoană indisponibilă emoțional să mă înțeleagă.

Căutând în altă parte, am descoperit oameni mai sănătoși emoțional care puneau preț pe nevoile și sentimentele mele, cu care puteam discuta asertiv și constructiv, care aveau capacitatea de a valida emoțiile mele și își asumau responsabilitatea atunci când mă răneau. Ieșind din bula în care eram constant înconjurată de o persoană care îmi făcea rău, am descoperit o altă lume. O lume mai bună. O lume în care exprimarea emoțională era valorizată, nu blamată. În care nu mi se spunea că eu am o problemă dacă îmi exprim emoțiile și în care mi se arăta că abuzul emoțional și verbal nu este în regulă… iar a avea conversații constructive e chiar un deziderat.

Revenind la poveste, am început să mă exprim mai autentic și mai sincer. Cu câteva luni înainte de încheierea relației, mi s-a cerut să îmi cenzurez arta pentru că deranjam persoana respectivă, ceea ce din punctul meu de vedere era prea mult. Am pus limite în acest sens și am explicat asertiv cum văd situația. Am mai avut conflicte, nu puteam discuta deschis, mă simțeam constant blamată. Niciodată nu se găsea o responsabilitate împărtășită. Nu puteam avea o discuție eficientă, iar când am trimis mesaje plângând nu mi s-a răspuns la absolut nimic. Am înțeles, ulterior, că persoana nu avea disponibilitatea emoțională să stea cu durerea mea. În același timp, ghosting-ul poate fi foarte problematic deoarece celălalt poate ajunge să considere că reacțiile lui emoționale sunt greșite sau lipsite de sens. Terapia a făcut minuni și de data aceasta. Nu m-am învinovățit pentru deciziile celuilalt care erau dincolo de controlul meu. Am suferit, dar am avut puterea și curajul să mă aleg pe mine și să comunic încheierea relației care m-a rănit atât de mult timp. În sfârșit, mă simțeam liberă.

În concluzie….

Mă bucur că s-a terminat. Ce am trăit după m-a făcut să realizez că am ajuns mai sănătoasă emoțional. Mă iubeam pe mine. Simțeam mai multă pace interioară, nu mai aveam acel conflict intern constant, acea frică de a spune ce cred și simt, iar cu cei din jur puteam să comunic vulnerabil și autentic. Văzând acum alte relații și cât de în siguranță mă simțeam să fiu eu, am înțeles că abandonul de sine nu e soluția. Auto-sacrificiul și a fi martir nu cred că e nevoie să fie promovat. Să spui ce crezi și simți merită și cred că nimeni nu ar trebui să te reducă la tăcere, iar dacă încearcă să o facă, probabil se simte intimidat de autenticitatea ta. Dacă te jignește, vorbește urât cu tine sau nu ți se răspunde constant la mesaje, consider că există o problemă. Evitarea constantă a discuțiilor nu ajută la evoluția unei relații absolut deloc. Eu cred în comunicare deschisă, vulnerabilă și autentică și prefer să fiu înconjurată de oameni care sunt capabili de ea; care își pot spune frumos nevoile și care știu să se exprime asertiv. Nu cred că este cineva o problemă în nicio relație și merită mereu să te exprimi, indiferent cine se supără. Fii tu și fii autentic. Nu te abandona ca să faci pe plac nimănui. Mai bine pierzi un om decât să te pierzi constant pe tine. Și cred că nicio relație sănătoasă emoțional nu este despre distrugerea ta sau despre cum să fii mai puțin pentru a face pe plac altcuiva. Fii mai mult. Dacă un om nu e confortabil cu asta, atunci acea persoană nu e confortabilă cu autenticitatea din tine… și mai bine o lași să plece deoarece sunteți pe drumuri diferite.

Iar dacă te simți abuzat constant, blamat, redus la tăcere, neînțeles, făcut să te simți greșit sau de parcă tu ești problema, te rog să ceri ajutor. De la prieteni, de la oamenii din jur, să mergi la terapie și să te vindeci. Nu lăsa pe nimeni să distrugă încrederea pe care o ai în tine. Nu permite nimănui să te facă să te simți greșit ca om doar pentru că nu ai aceiași părere sau viziune cu el/ea. Nu e nevoie să gândim cu toții la fel, unii vedem lucrurile în alt mod și nu este greșit. Avem nevoie de puncte de vedere diferite fiindcă lumea e diversă. Nu îți cere nimeni să fii perfect, dar te încurajez să fii autentic, să îți spui adevărul și să nu te mai temi. În final, persoanele care încearcă să te doboare o fac pentru că sunt rănite în interior, nu și-au procesat traumele, nu realizează că rănile lor interne îi fac să reacționeze în acest mod. Păstrează empatie și compasiune pentru ei și nu te lăsa distrus de nimeni. Fii puternic și spune ce simți, iar dacă cineva nu poate procesa acest lucru, atunci nu este despre tine. Nu toți pot accepta autenticitatea și exprimarea reală și transparentă. Unii vor să trăiască altfel și e okay. Tu mergi pe drumul tău și caută persoanele menite pentru tine. Am încredere că vei reuși.

Resurse și ajutor de specialitate

Datorită faptului că acest articol cuprinde teme legate de abuz emoțional, abandon de sine, auto-sacrificiu, gashlighting și relații toxice, consider că este necesar să ofer niște resurse utile în caz că ai nevoie pe viitor.

• În ceea ce privește literatura, există câteva cărți care m-au ajutat extrem de mult și le recomand pentru aprofundarea unor idei din articol: ,,It’s not you” de Ramani Durvasula (pentru identificarea tiparelor toxice în relații, a vulnerabilităților proprii și a găsi strategii de gestionare a vinovăției), ,,Codependent No More” de Melodye Beattie (e extrem de utilă dacă te simți dependentă emoțional de cineva sau vrei să schimbi altă persoană), ,,Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood (de citit dacă ajungi adesea să fii terapeutul bărbaților cu care ești împreună), ,,De ce nu l-am părăsit? Cum să îți revii după relația cu un pervers narcisic” de Anne Clotilde Ziegler (deși limbajul ei duce ușor spre blamare și nu mă dau în vânt după acest lucru, cartea e foarte bună pentru a identifica motivele pentru care rămânem în relații problematice); iar dacă vrei ceva mai light și pe zona de beletristică, recomand Adelaide de Genevieve Wheeler (e o poveste despre o fată care ajunge să fie prinsă într-o relație toxică; poți observa din exterior cum arată tiparele de auto-sacrificiu și dependență )
• Acest articol nu poate înlocui ajutorul de specialitate, motiv pentru care recomand următoarele linii telefonice în cazuri mai delicate sau situații de criză: Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați – 0800 500 333 linie telefonică gratuită, non-stop destinată victimelor violenței domestice -abuz fizic, psihologic – sprijin juridic și psihologic gratuite;. DepreHub – 0374 456 420 linie telefonică gratuită non-stop pentru gestionarea depresiei și anxietății la adulți și vârstnici; TelVerde Antisuicid 0800801200 este o linie telefonică apelabilă gratuit de pe teritoriul României, din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă, VINEREA, SÂMBĂTA ȘI DUMINICA DE LA 19:00 LA 7:00.
• Dacă te-a inspirat acest articol și ai vrea să lucrăm împreună, în prezent sunt psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental și psiholog educațional la propriul meu cabinet individual de psihologie din Cluj Napoca. Lucrez atât fizic, cât și online. Vreau să ajut oamenii să ducă o viață mai bună și să aibă relații mai autentice și mai sănătoase. Găsești detaliile mele în cartea de vizită de mai jos, precum și la pagina Servicii și tarife. Prima ședință de psihoterapie e gratuită.

Iar, în final, te încurajez să susții Mișcarea Ceva Diferit pentru mai mult conținut despre sănătate mintală, experiențe personale pline de sinceritate și psihologie pe înțelesul tuturor.

Cu mare drag,
Mădă ❤️

Susține Mișcarea Ceva Diferit!

Dacă acest articol te-a mișcat,

Dă-l mai departe,

Să fie și altul inspirat!