#CevaDiferit

Introducere 

Nu am mai scris pe blog de ceva timp și încet revin la articole de psihologie și file de jurnal. M-am gândit mult cum să fac lucrurile mai autentice, mai puternic în concordanță cu viziunile mele. Am decis să postez pe viitor mai multe file de jurnal și eseuri pe care le scriu în ultimul timp și mă inspiră. Astăzi, vreau să împărtășesc cu tine, cititorule, ceva scris prin iarnă. Este un eseu despre încercarea de a mă raporta cu blândețe la oamenii care mă rănesc. Sper să fie o sursă de inspirație pentru tine dacă treci prin momente dificile sau dacă ai simțit, vreodată, că nu ai suficiente pansamente pentru rănile cauzate de inconștiența celor din jur. Enjoy! 🙂

Despre suferință, iubire și pace interioară 

Fiecare om oferă ce are în inima sa. Am realizat acest lucru când am stat să mă gândesc la mine și la cine vreau să devin în noul an. Am reflectat  la valorile mele, nu pentru alții, dar în primul rând pentru mine. Am realizat că eu nu pot trăi viața decât cu inima deschisă, în adevăr și integritate. Știu că alții pot trăi altfel, că au alte valori. E viața și dreptul lor. Nu pot fi responsabilă de toate viețile din lume, ci doar de una singură – de a mea. Și în universul meu am decis să nu îmi mai acopăr rănile, să le las deschise. Nu le-am mai ascuns cu bandaje, minciuni, apărări, control, cu nimic. Le-am lăsat libere și mi-am dat voie să simt. Să stau și să îmi procesez emoțiile… până mi-am creat propria formă de rivanol și apă oxigenată pentru a începe, încet,  să mă vindec.

Uneori, vei lupta și vei pierde. Vei oferi și nu vei primi în schimbi. Vei iubi cu inima deschisă oameni indisponibili emoțional care încearcă doar să își panseze prin alții rănile lor. Și toate acestea nu te vor face un om lipsit de valoare, ci chiar unul puternic. Un om care știe să iubească cu adevărat. Mai e nevoie, doar, uneori, să te iubești și pe tine atunci când ești lângă celălalt. Uneori nu câștigi, înveți o lecție despre cum să fii o persoană mai bună. Așa e viața. Și cred că oricine știe că viața nu e corectă, nu e egală și nu mereu lucrurile se întâmplă cum ne dorim. Uneori câștigi, alteori înveți o lecție pentru a fi o persoană mai bună

Fiecare om oferă ce are în inimă. Eu am încercat să ofer lumii iubire. Am încercat să repar o prietenie, având intenții bune. Doar că alții, din inconștiența, rănile și ignoranța lor au dat cu cuțite în mine. Mi-am pus inima pe tavă. Am fost sinceră, bună, asumată, am fost un prieten mai bun… și în schimb am fost atacată, judecată și blamată. Am stat cu suferința, nu m-am ascuns de ea. I-am oferit o îmbrățișare. Am ales să îmi procesez emoțiile într-o lume în care sensibilitatea este foarte criticată.

Eu nu am băut alcool. Nu m-am dus în club. Nu mi-am aprins țigară după țigară. Am plâns, am scris, am ascultat muzică. M-am lăsat inspirată de viață și de durerea din inima mea. Mă așteptam ca toată suferința să îmi închidă inima față de lume și viață. În schimb, mi-a deschis-o mai tare. Am simțit cum strat după strat dispare din mine tot ce nu este autentic și nu îmi aparține. Am rămas doar eu, cu vocea mea și cu rănile la vedere. Răni pe care am pus grijă, iubire și propria variantă de apă oxigenată. Poate că universul a vrut să îmi frângă inima ca să îmi salveze sufletul, cine știe?

Oricum, am un mesaj pentru toți oamenii care m-au rănit vreodată și pentru cei care citesc aceste rânduri. 

Le doresc celor care m-au rănit o inimă mai bună, să își găsească pacea, să fie fericiți cu calea pe care au ales-o. Le doresc capacitatea de iertare, să se ierte în primul rând pe ei și curajul de a sta să se uite într-o oglindă clară ca să vadă cine sunt. Le doresc adevăr, libertate, pace interioară și determinarea de a-și vindeca rănile în mod real, fără pansamente. Le doresc fericire și iubire adevărată, nu distrageri de moment. Le doresc asta oamenilor din inima mea rănită cu cicatrici și cuțite pentru că am realizat ,,defectul’’ meu cel mai mare – nu știu cum să nu îmi pese, cum să mă răzbun, cum să fiu abuzivă emoțional. Sunt prea conștientă de durerea pe care o pot provoca, dar acest lucru ar spune ceva despre mine, nu despre ceilalți. Eu știu cum să am empatie față de oameni pentru că toți cei care mă rănesc pe mine sunt de 100 de ori mai răniți în interiorul lor. Oamenii răniți rănesc alți oameni. Oamenii liberi îi eliberează și schimbă și pe cei din jur. Sper că am fost rănită îndeajuns de mult în viața mea pentru a fi un om mai liber și mai împăcat cu el al cărui scop nu este distrugerea celor din jur. Nu am de ce să țin ură în mine pentru nimeni. E ca și cum aș bea otravă și m-aș aștepta să moară celălalt, dar otrava urii ar acționa asupra corpului meu. Oricine a vrut să îmi facă rău, să fie fericit. Nu sunt justițiar să fac eu dreptate în lume. Le doresc oamenilor o viață în care să găsească lecțiile de care au nevoie să evolueze, să fie mai buni, în primul rând, pentru ei. Eu i-am iertat, sper să aibă puterea să se ierte și singuri pentru secretele și măștile pe care și le pun.

Fiecare dă lumii ce are în inimă. Eu nu mai am rețete sau medicamente de dat. Eu nu am bandaje. Eu am doar răni deschise.. și îmi deschid și mai tare inima. Nu am cuțite de aruncat, dar vă arăt locul în care puteți să dați cu ele în mine dacă asta vă face fericiți. Suferința, uneori, îți dă ochi mai buni și o inimă mai blândă. Greșelile te fac un om mai înțelept dacă știi să înveți din ele. Din ale mele, am învățat din plin. Am învățat să îmi pese mai mult de oameni și mai ales, de prieteni. Sper ca fiecare să aibă curajul să se ierte pe el pentru tot și să se iubească mai mult și mai tare decât a făcut-o vreodată. Eu nu credeam că pot iubi așa total cu inima mea frântă, dar, în final, am realizat unde era iubirea. Când o priveam în oglinzi sparte (care nu o puteau reflecta și mă tăiau constant), o căutam în exterior, ea se afla în mine. Rănile mă învățau cum să iubesc, să am compasiune, empatie și mai mult respect pentru drumul fiecăruia. Nu era alt răspuns la întrebarea unde e iubirea. Ea era acolo, tot timpul – în interiorul meu. Era nevoie să dau deoparte doar straturile care nu erau iubire. Acum știu să iubesc mai mult… pentru că mă iubesc și valorizez, în primul rând, pe mine…. și dau totul cu inima deschisă pentru cei din jur. Nu avem medicamente magice pentru suferință. Putem fi noi propriul medicament de iubire și pace din lume. Creează tu apa oxigenată și rivanolul de care ai nevoie să te vindeci, îmbrățișând rănile deschise și lecțiile din fiecare etapă a vieții.

Nu avem eroi și salvatori, prinți pe cai albi, aici prințesa se salvează singură prin acceptare și resemnare, iubire de sine, iertare și prin iubirea celor dragi. Am fost atât de oarbă căutând iubire în exterior, în locuri nepotrivite și în oglinzi sparte încât aproape am uitat să apreciez ce inimă aveam deja. O inimă care îmi bătea în piept și la care era nevoie să îi spun ,,mulțumesc’’. Valabil și pentru oamenii din viața mea care mă iubeau enorm și la care e nevoie să le mai fiu recunoscătoare încă o dată pentru că mi-au reamintit de cine sunt eu cu adevărat. 

Dar oricum, adevărul este că nu avem nevoie de eroi din exterior. Avem nevoie să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în lume și atunci lumea se va schimba. Avem nevoie de mai multă iubire și iertare în lumea aceasta, nu de mai puțină. Poate așa se vor mai schimba câteva inimi întunecate și vor reuși să strălucească din nou. Dacă te întrebi cine vrei să fii și cum vindeci o inimă frântă, stai cu tine, încearcă să vezi unde îți e inima și vei găsi răspunsurile exact acolo unde erau mereu – în interior.

P.S: Mesaj pentru cititor 

Ca să punem puțină apă oxigenată pentru inimi frânte, eu mi-am găsit medicamentul. De fapt, mai bine zis, mi-am fabricat medicamentul. Aș vrea să îți spun ce cool este să te arunci în brațele unui tip când suferi din toate părțile și cum el te salvează. Aș vrea să îți spun că alcoolul te salvează. Că a petrece în fiecare seară te va face un om nou… dar nu îți pot da un ,,quick fix’’ pentru că suferința face parte din experiența umană. Ce îți pot spune, însă, e că medicamentul meu e exprimarea mea artistică, iubirea totală și necondiționată față de oameni. Deci, te încurajez să îți creezi și tu medicamente reale, nu cele care presupun mai multă suferință și durere pe termen lung. Sper să găsești calea care te duce spre pace interioară și o viață trăită cu sens. A simți te face om, îmbrățișează fiecare emoție pentru că e un mesager care îți aduce lecții prețioase și te învață cum să fii mai bun cu cei din jur.

Cu mare drag,

Psiholog și artist Mădălina Dan ❤

Susține Mișcarea Ceva Diferit!

Dacă acest articol te-a mișcat,

Dă-l mai departe,

Să fie și altul inspirat!