‘’There is no greater agony than bearing an untold story inside you ’’ – Maya Angelou
Introducere
Articolul de astăzi este despre scris și modul în care acesta mă ajută în cele mai grele momente din viață. Am considerat nevoia să scriu acest articol pentru a transmite oricărui cititor viziunea mea despre artă și motivul pentru care fac ceea ce fac. Mai mult, sper să te inspire și pe tine dacă îți dorești să scrii, învățând moduri noi de a gestiona obstacolele care apar odată cu expunerea pe internet. În plus, chiar și dacă ești doar un cititor, poate călătoria despre ce înseamnă să te expui public aduce un beneficiu în a înțelege mai bine prin ce trece altcineva, deci te încurajez să citești pentru a învăța mai multe despre autenticitate, setare de limite și curajul de a rămâne tu însuți într-o lume în care alții încearcă constant să te schimbe.
Scrisul – cel mai bun prieten
Setarea limitelor contribuie la modul în care te iubești pe tine și prin care decizi ce fel de persoană îți dorești să fii. Am descoperit că a seta limite chiar poate face minuni în viața ta, mai ales fiindcă ești singurul om asupra căreia ai 100% control.
Spun acest lucru realizând că mi-am petrecut mult timp încercând să fac oamenii din jurul meu să mă înțeleagă, să nu supăr pe nimeni, să explic prin ce trec. În general, chiar prefer evitarea conflictelor, promovând discuții sincere, vulnerabile, autentice cu cei din jurul meu. Totuși, am realizat, în timp, că în anumite cazuri este necesară existența unor limite.
De când am fost mai sinceră și mai expresivă prin artă, am observat persoane care încearcă să îmi schimbe exprimările pentru că nu rezonează cu ele (din motive personale). Mi s-a oferit feedback nesolicitat care a fost mai mult atac la persoană decât orice altceva și de multe ori în lipsa unei discuții autentice și sincere cu mine legată de propriile articole sau creații artistice. Din acest motiv, vreau să reiterez viziunea mea despre artă, scris și liberă exprimare.
Menționez că arta este foarte interpretabilă și cred că scopul ei este să te miște sau să te sensibilizeze pe anumite subiecte. Cine mă cunoaște foarte bine știe că scriu despre viața mea personală și abordez mai ales probleme în relații. Adesea, prin poezii, subliniez tipare disfuncționale pe care le putem vedea cu toții. Îmi exprim deschis gândurile, sentimentele, speranțele, uneori proiecțiile despre viitor, dar și lucruri pe care le-am procesat sau pe care încă le îmbrățișez cu inima deschisă. Mă ajută foarte mult să scriu și să exprim ce simt, este un proces de vindecare. Cu fiecare poezie sau articol devin tot mai autentică și mai sinceră.
Iar cu această ocazie vreau să le mulțumesc încă o dată tuturor celor care citesc ce scriu, îmi vizionează postările și poeziile și care se pot lăsa mișcați de artă în adevăratul sens al cuvântului. Vreau să le mulțumesc și terapeuților care m-au susținut în demersul meu de liberă exprimare și care mi-au spus că este chiar vindecător să mă exprim sincer și autentic.
În același timp, doresc să subliniez că eu nu discut și nu dezbat persoane și nu am intenția de a leza sau jigni pe cineva. Eu vorbesc despre ce simt și ce am trăit eu în speranța că și alții au trecut prin experiențe similare. Știu foarte bine ce înseamnă ca durerea ta să nu fie văzută, să te simți cu adevărat singur și neînțeles de persoanele cu adevărat importante . De asta am început să scriu, fiindcă eram neînțeleasă și mi s-a părut întotdeauna că pagina albă de hârtie nu mă judecă niciodată, nu așa cum ar fi făcut-o oamenii.
Am cochetat mereu cu scrisul, era o parte din mine. Am început, totuși, să scriu mai serios în clasa a 10-a când am avut depresie pentru că trecusem printr-o despărțire foarte dureroasă. Persoana pe care o iubisem enorm în perioada respectivă nu mă putea asculta sau înțelege. În plus, nici nu consideram că pot vorbi cu cei din jurul meu despre lucrurile prin care trec, nu credeam că prietenii mi-ar fi înțeles durerea. Așa că mi-am făcut blog, singură, în camera mea, și am început să scriu acolo tot ce simt. În timp, m-am remarcat și la școală pentru că durerea mă făcea să fiu mai profundă, autentică și metaforică. Am scris despre această experiență puțin mai extensiv în articolul următor:
Am continuat să scriu în jurnale în toți cei 4 ani de liceu, precum și pe blog. Am câștigat numeroase premii la concursuri literare și chiar am fost foarte mult susținută de cei din jur și de profesoarele de engleză și limba română cărora țin să le mulțumesc. Am scris despre toate iubirile mele lipsite de reciprocitate (fiindcă alegeam doar persoane indisponibile emoțional 😀 ), adesea fiind speriată să exprim ce simt față de oameni. În scris, eram autentică. Eram vulnerabilă. Eram eu. Nu mai îmi era frică de nimeni și nimic, nici măcar de judecata lumii. Îmi puneam inima pe tavă, riscând totul. Și, în anii de facultate scrisul a devenit mai mult decât exprimarea depresiei sau durerii. A început să fie și despre dezvoltare personală (pentru că scriam articole de psihologie), vulnerabilitate pură (scriind despre experiențe prin care am trecut), dar și terapie pentru emoțiile mele reprimate (dintre care țin să menționez furia). Am creat lucruri amuzante, roasturi despre situații, poezii de relații și mi-am exprimat puternic furia, sensibilitatea, sinceritatea, empatia și lupta pentru drepturile de egalitate ale femeilor (accentuând teme cu privire la abuz emoțional, violență domestică, liberă exprimare).
Scrisul a fost pentru mine cel mai bun prieten și cu cât am devenit mai vocală, autentică și vizibilă, am început să fiu și mai atacată sau criticată. Poate încă nu înțeleg sau nu știu să gestionez atât de bine tot ce înseamnă expunere în mediul online, dar un lucru știu sigur – eu nu scriu din ură, ci din bunătatea de a ajuta oamenii să se regăsească pe ei. Fie că ai fost rănit, înșelat, dezamăgit, trădat de prieteni, neascultat, neauazit de oamenii la care țineai enorm, cred că există un articol sau o poezie în care te poți regăsi și să fie utilă pentru tine. Menționând faptul că poți să o vezi ca pe o exprimare artistică și să te conectezi cu emoțiile și ideile transmise din opera respectivă.
Am decis să dau arta lumii pentru că mă vindecă în primul rând pe mine. Toate mesajele de încurajare și susținere pe care le-am primit m-au făcut să realizez că ce fac eu îi ajută și pe alții. În același timp, sunt conștientă că arta mea nu poate rezona cu toata lumea sau se poate interpreta distorsionat. Nu orice conținut e menit să fie procesat cu ușurință și uneori e nevoie să reflectezi la ce a vrut să zică autorul (sau mai bine, întrebă-l direct dacă ai neînțelegeri atât de fundamentale 😀 ). Unele conținuturi sunt mai vulnerabile și mai neprelucrate tocmai din dorința de a păstra partea mea umană în această platformă și a nu vorbi ca un expert cu aere de superioritate. Nu am toate răspunsurile la dilemele vieții. Nici un psiholog nu le are. Nu țintesc spre perfecțiune și nici nu intenționez să sădesc ură în oameni și cred că e clar ca lumina zilei că zic ce simt bazat pe experiența mea și pe cum văd eu lumea. Scrisul și poveștile mereu vor fi o parte din mine, iar poezia chiar îmi place.
Cu toate că au existat multe încercări din partea altora de a-mi schimba stilul, eu încerc să mă păstrez autentică. Iau tot ce e mai bun și mai constructiv din părerile celor din jur și integrez ce consider a fi un beneficiu pentru exprimarea mea autentică. Aici intervin limitele de care spuneam la început. În acest sens am scris și articolul următor:
Scopul lui a fost să ilustreze limitele proprii. Nu o să mă abandonez pe mine pentru a le face pe plac altora, o să refuz cenzurarea exprimărilor mele din people-pleasing. Dacă intenția mea nu a fost să rănesc, ci dimpotrivă, să mă aleg și prioritizez pe mine, nu consider că am făcut ceva greșit. Mai mult, eu scriu despre viața mea și despre sentimentele, experiențele prin care trec.
Comentarii precum ,,schimbă-ți versurile’’ sau ,,nu mai posta fiindcă nu îmi place mie’’ le consider strict problema persoanei care le face. Dacă simți că nu rezonezi cu stilul meu, nu este absolut nicio problemă. Ești liber să nu mă urmărești. Aș dori să punctez nevoia ta excesivă de control cu privire la acțiunile altora și să sugerez o recentrare mai bună asupra vieții tale și a ceea ce poți face să îți gestionezi părerile și emoțiile într-un mod mai sănătos. Te încurajez să îți investești energia în ceva mai productiv decât a urî persoane. La fel cum alții au libertatea de a alege ce să facă cu viața lor, am și eu libertatea de a spune ce simt și să îmi transform călătoria mea pe Pământ în artă.
Cred că arta poate fi văzută în multe feluri în funcție de lentila fiecăruia și de momentul din viață în care citește textul meu sau vizionează postarea/poezia respectivă. Aș sublinia că reacțiile emoționale și perspectiva pe care ți-o formezi este una proprie. Și mai mult decât atât, îmi rezerv dreptul de a mă proteja de comentarii abuzive emoțional și jignitoare prin raportarea acestora sau ștergerea lor având în vedere că există anumite reguli ale platformelor pe care postez respectiv WordPress, Youtube, Instagram. Instigarea la ură și abuzul verbal nu sunt permise, cel puțin nu din cunoștiințele mele despre regulile respective. Am vrut doar să menționez acest aspect fiindcă mulți nu știu de regulile comunității existente și sunt luate în serios, fiindcă am mai raportat anumite lucruri, cel puțin pe Facebook, iar problema a fost soluționată.
Acestea fiind spuse, eu păstrez empatie și compasiune față de oamenii care sunt pe alt drum și le doresc numai bine; dar am și limite față de cei a căror scop este instigarea la ură sau să îmi facă rău în vreun fel.
Eu îmi continui exprimarea sinceră și autentică care mă vindecă mai mult pe zi ce trece. Nu cred că am avut nevoie vreodată atât de mult de scris cum am avut în ultimele luni când am văzut atât de multă răutate în oameni; deși știu că în spatele urii și răutății se ascunde multă durere, traume și răni neprocesate cu care sper ca fiecare să facă pace în ritmul lui, dar fără să mă atace sau lezeze pe mine și arta mea. Pe viitor, sper să văd mai multă înțelegere spre perspective diferite, iertare și bunătate în primul rând pentru ei înșiși, iar mai apoi pentru cei din jur.
În loc de concluzie
Am scris, am plâns, am fost dezamăgită și cu resemnare am continuat să îmi fac arta. Nu știu dacă ce am scris azi va ajuta pe cineva, dar știu că m-a vindecat în primul rând pe mine. Sper să ai curajul și tu să pui limite sănătoase dacă te simți neîndreptățit sau atacat sub orice formă în contextul creațiilor artistice, dar și în viața personală.
Cu mare drag,
Psiholog și artist Mădălina Dan ❤
P.S.: Acest articol a fost scris și cu scopul de a promova o lume cu mai multă iubire și mai puțin abuz emoțional, mai ales acum de sărbători. Sper să aveți sărbători minunate alături de cei dragi și înțelegere în inimă pentru cei din jur.
Susține Mișcarea Ceva Diferit!
Dacă acest articol te-a mișcat,
Dă-l mai departe,
Să fie și altul inspirat!
#CevaDiferit 
Lasă un comentariu